" Feriţi-vă sa aveţi dreptate prea repede, prea devreme - ca să aveţi la ce visa. " (Nichita Stănescu)

Ediţia tipărită apare la Târgu-Mureş sub egida onorifică a filialei locale a Uniunii Scriitorilor din Romania.
august-septembrie 2017, Anul VIII, nr. 8-9 (89-90)

Schiță în cărbune

Leon Baconsky 1

BACONSKY, Leon, istoric literar, traducător. Născut la 4 mai 1928, în Lencăuți-Hotin. Fiul preotului Eftimie Baconsky și al Liubei (n. Marian), învățătoare. Fratele lui A. E. Baconsky. Studii liceale, încheiate în 1951, la Râmnicu Vâlcea. Facultatea de filologie a Universității din Cluj. Carieră universitară la Facultatea de filologie a Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj (1955-1990). Debutează în Steaua, în 1954. Editorial debutează ca traducător al Cronicii domniei lui Carol al IX-lea de Prosper Mérimée (1963). Colaborează, dar nu foarte susținut, la revistele Steaua, Tribuna, Astra, Luceafărul, Secolul 20, Studia Universitatis „Babeș-Bolyai”, Contemporanul. A semnat și cu pseudonimele C. Dornescu, Septimiu Turcu, Vlaicu Țion. A publicat, în 1968, volumul Marginalii critice și istorico-literare (Editura pentru literatură, București). Activitate mai susținută de traducător. Multe studii și articole rămase în reviste.

Singurul volum al lui Leon Baconsky e compozit și ca specii critice și ca subiecte. El cuprinde articole omagiale, recenzii și studii propriu-zise, dar și comunicări riguroase de istorie literară. De întins se întinde de la clasici (Eminescu) pînă în contemporaneitate (Victor Felea, Aurel Gurghianu, pe atunci poeți tineri). Indiferent de specie și de pretext, scrisul lui Baconsky e riguros, aplicat, documentat, de extremă onestitate și echilibru. Practic, „omagiile" sînt monografii concentrate, fără protocol encomiastic. Cel dedicat, de pildă, lui Vladimir Streinu, se ocupă atît de poezia acestuia, cît și de critică, situîndu-l, totodată, în contextul critic interbelic. Baconsky vine întotdeauna cu elemente concise de istorie literară și abia apoi trece la nivelul interpretativ. Cînd comentează cărți de critică sau istorie literară, Baconsky își restrînge comentariul la descriere, la rezumatul problematicii. Nu polemizează, nu ironizează, nu șicanează.

Lecturile sînt sobre, exacte, corecte. Structură de protret istorico-literar au însă și recenziile sau profilurile dedicate unor personalități. Victor Felea și Aurel Gurghianu au, la Baconsky, cîte o monografie in nuce. Comentariile sînt întotdeauna informate asupra a ceea ce s-a mai spus și critica lui Baconsky e un, pe fond, dialogică. Observațiile personale se împletesc fără ruptură cu cele strînse din referințele critice și ele sînt exprimate adesea memorabil (Gurghianu e un „sentimental fără sentimentalism", iar la Felea „reveria are accente /.../ bovarice" etc.). Mai în largul său se simte Baconsky acolo unde subiectele îi îngăduie să-și desfășoare, cu discreție, erudiția (în eseurile dedicate lui Sadoveanu, Goga, Emil Isac, Adrian Maniu). Spiritul de rezumat dă cele mai bune rezultate în cercetări de tipul „Octavian Goga în critica literară a vremii", de unde Baconsky extrage esențialul. Cartea cuprinde un triptic de asemenea cercetări (Emil Isac și Adrian Maniu sînt ceilalți doi) foarte scrupuloase, care repertoriază toate momentele și numele semnificative ale exegezei (dar le inventariază, practic, pe toate). Cîtă aplicație – și suflet – pune Baconsky în cercetările „pozitiviste" se vede îndeosebi în studiul „Un manuscris bacovian necunoscut", în care valorifică un „voluminos caiet" rămas de la Bogdan-Duică și în care sînt transcrise, chiar de Bacovia, peste o sută de poeme – din care Baconsky se oprește asupra variantelor.

Riguroase, tot cu mînă de istoric, sînt și recenziile, îndeosebi cele referitoare la ediții ale unor opere clasice. Observațiile sînt, în asemenea cazuri, și tehnice, dar și promovate în interpretări nuanțate. Ca orice istoric, și Baconsky se simte constrîns în cadrele recenziei, pe care, de altfel, o împinge sistematic spre dimensiunile unui studiu (ori măcar spre cuprinderea problematică a unui studiu). Rigoarea îl forțează uneori să treacă peste gentilețe și atunci nu ezită să listeze erorile strecurate în cartea comentată (de pildă în cea a lui Al. Oprea despre Istrati). Dar chiar și aceste observații sînt făcute în spiritul „îndreptării", într-o critică egală, respectuoasă și scrupuloasă.

 

Opera:

 

 

, București, 1968.

Marginalii critice și istorico-literare

 

Traduceri:

 

 

Prosper Mérimée, Cronica domniei lui Carol al IX-lea, București, 1963; Marcel Brion, Rembrandt, București, 1973 (în colab. cu Rodica Baconsky); Jean-Marie Casal, Civilizația Indusului și enigmele sale, prefață de Constantin Daniel, București, 1987 (în colab. cu Rodica Baconsky); Maurice Rheims, Infernul curiozității, I-II, București, 1987 (în colab. cu Rodica Baconsky).

 

Ediții îngrijite:

 

 

Stejar Ionescu, Domnul de la Murano, București, 1971; Gib I. Mihăiescu, Teatru, București, 1973.

 

Referințe critice:

 

 

Ov. S. Crohmălniceanu, în România literară, nr. 4/1969; M. Petroveanu, în Steaua, nr. 5/1969; Const. Ciopraga, în Cronica, nr. 35/1969; Gh. Jurma, în Orizont, nr. 9/1969; Mircea Zaciu, în Tribuna, nr. 19/1971; Victor Felea, în Tribuna, nr. 40/1973; Viorica Guy Marica, în Steaua, nr. 9/1989; Cornel Robu, în Dicționarul scriitorilor români, A-C, București, 1995; Mircea Popa, în Dicționarul general al literaturii române, A-B, București, 2004; Aurel Sasu, Dicționarul biografic al literaturii române, Pitești, 2006; Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mîine, București, 2009.

Punctaj: 5.0 - 1 voturi.

Parteneri * Publicitate * Parteneri * Publicitate * Parteneri * Publicitate * Parteneri